joi, 27 decembrie 2012

LUMEA COPILĂRIEI



Veniți în lumea de copii
Unde și urșii pot vorbi
Sau cei mai mici peștișori
Îți cântă -ncet până în zori

Mii de  fluturi îți șoptesc
și florile parcă zâmbesc
când soarele vesel răsare
alintând totul în cale.

Stelele pe cer cusute
Îți spun poveștile știute
Ce  luna vrea să le-asculte
și păsările să le cânte

Aceasta-i lumea minunată
Unde copil ai fost odată…
și unde poate-ai auzit
și flori,și pești cum au vorbit!

miercuri, 26 decembrie 2012

PE ARIPILE COPILĂRIEI

 Pe aripile copilăriei,
Să ne lăsăm din nou purtaţi,
Iar gustul fin al bucuriei
Vă las acum, să îl gustaţi.

Haideţi, veniţi acum cu toţii,
Să nu ne-oprim în faţa porţii,
S-avem curaj să o deschidem,
Teama din noi să o învingem.

Să fim din nou copii…
Aş vrea şi tu să poţi să vii.
Să-ntoarcem timpul, înapoi,
 Să trezim copiii din noi.

În lumea asta prea nedreaptă
Copilăria-i ca o treaptă,
Cu care nu te mai întâlneşti,
Chiar dacă tu îţi mai doreşti.

 În fiecare dintre noi
Există un copil şi-apoi:
Nu are rost să-l omorâţi,
Aveţi curaj să îl treziţi!

 Să fii copil nu-i o ruşine,
Aşa că nouă ne rămâne,
 Să ne lăsăm din nou, purtaţi
Prin copilărie-acum plimbaţi!

UNDE MERGI, COPILĂRIE?

Unde te duci, copilărie
Cu puritatea ta, cu tot?
Azi, cuprins de nostalgie,
Să-ntorc timpul, vreau să pot.

Unde te duci, copilărie,
Cu lumea, plină de visare?
Fă timpul, înapoi să fie
 Şi nu lăsa loc de uitare !

 Unde te duci, copilărie,
Cu lumea plină, de poveste?
Cu basme, spuse la culcare
 Şi cântece pe la ferestre.

 Unde te duci, copilărie
 Tărâm de veselie plin,
Dar întrerupt şi de suspin
Şi lacrimi de melancolie?